Aud, dar nu inteleg

Povestea pierderii de auz

Problema

Poate cea mai frecvent auzita fraza de la pacientii hipoacuzici este cea care da si titlul acestui mic articol.

Desi de multe ori suntem tentati a cadea prada tentelor umoristice ale acestei afirmatii, problema hipoacuziei este una serioasa si – de la un nivel incolo foarte suparatoare, atat pentru cel afectat direct de aceasta patologie, cat si pentru persoanele din anturaj (uneori mai ales pentru acestea).

Nu de putine ori pacientii ne spun cu o doza de tristete si partial de neputinta: “Ce sa fac, am venit, ca am observat/se plang copiii ca dau prea tare la televizor”,

“L-am adus la dumneavoastra ca nu ne mai intelegem cu el”(in cazul varstnicilor insotiti) sau “se plange ca nu aude bine in clasa”, “da prea tare la televizor”, “ii vorbim si nu aude” si asa mai departe (in cazul copiilor insotiti de apartinatori).

In cazul varstei “de mijloc” – tinerii si in general persoanele cele mai active din punct de vedere social si profesional – acesti pacienti sunt, ca regula generala, cei mai constienti asupra necesitatii absolute, indiscutabile a protezarii auditive, atunci cand auzul sufera.

Cat despre copii, impactul hipoacuziei este unul devastator, impiedicand achizitia limbajului si a cunostintelor in general. De aici, este cat se poate de evidenta necesitatea tratamentului corect si timpuriu al pierderii de auz la aceasta categorie de varsta, parintilor revenindu-le responsabilitatea de a le acorda celor mici atentia cuvenita.

Odata ajunsi in cabinetul audioprotezistului, cei mai multi dintre pacientii nostri ne explica: “eu de auzit aud (“chiar foarte bine” – mai adauga cativa), doar ca nu inteleg/nu descifrez cuvintele”.

Intr-adevar, in majoritatea cazurilor, pierderea de auz nu apare brusc ci treptat, devenind cu adevarat deranjanta cand se atinge nivelul la care cuvintele nu mai sunt clar intelese, iar pacientul solicita anturajului sa vorbeasca mai tare sau da sonorul televizorului si al altor surse de sunet din ce in ce mai tare.

Ne vom referi aici la pierderile de auz cronice, dezvoltate in timp, ca urmare a mai multor factori (ce adesea actioneaza combinat), din care amintim : varsta, istoric de otite in copilarie si/sau in tinerete (de obicei defectuos diagnosticate sau tratate), diabetul, unele infectii virale (pojar, zona zoster, oreion), medicamentele ototoxice (de exemplu antibioticele din clasa aminoglicozidelor streptomicina, gentamicina, kanamicina, sau anumite citostatice), ereditatea (multe dintre hipoacuzii au componenta gentica), obezitatea, fumatul, hipertensiunea, febra, meningita, boala Meniere, accidentele vasculare cerebrale, tumorile (neurinomul de acustic).

Pierderile de auz pot fi de transmisie (prin afectarea urechii medii – timpan, cutia timpanului, lant de osisoare, practic atunci cand sunt afectate “piesele” raspunzatoare de propagarea vibratiei undei sonore – cel mai frecvent in otita acuta – seroasa sau purulenta; otoscleroza la debut, perforatiile sau cicatricile timpanale, dislocarea osisoarelor – de obicei in traumatisme, dopurile de ceara, obiectele straine prezente in conductul auditiv, excrescentele – benigne sau maligne), de perceptie (denumirea mai corecta fiind neurosenzoriale – afectarea nervului acustic si/sau a urechii interne – majoritatea hipoacuziilor cauzate de factorii mentionati mai sus), sau mixte (cele mai tipice fiind cauzate de sechelele post-otitice – vindecari vicioase, cu fibrozari si aderente la nivelul casei timpanului si/sau calcificari ale membranei timpanice – sau de otoscleroza in evolutie – asa zis “labrintizata”).

O entitate particulara asupra careia vom atrage atentia este surditatea brusc instalata.

Asa cum sugereaza numele, este vorba despre pierderea brusca de auz, instalata de obicei ca urmare a blocarii unui vas de sange aferent urechii interne (similara unui infarct cardiac, dar afectand vasele micute de tip terminal ale cohleei – “melcusorul” cu care auzim).

Aceasta reprezinta o mare urgenta medicala, tratamentul perfuzabil cu vasodilatatoare, corticosteroizi si alte substante putand fi salutar (desi exista numerosi autori ce sugereaza o probabilitate la fel de mare a unei recuperari spontane ca in cazul unui tratament instituit corect si rapid – ideal in primele 72 ore de la constatarea evenimentului, iar in cel mai rau caz – 2 saptamani).

Alte cauze incriminate in aceasta patologie ar fi: boli autoimune (granulomatoza Wegener, poliarterita nodoasa etc.), infectii virale (hepatita B, oreion, pojar), traumatisme si altele. Totusi, mecanismele etio-patogenice (“de ce” si “cum”) raman incomplet elucidate.

Dupa aceasta “mica” introducere (ce se dovedeste a fi un pic mai “stufoasa” decat am intentionat), trecem la partea mai “palpabila” a povestii noastre. Cum ne putem da seama (in afara cazurilor de surditate brusc instalata severa – cand este evident) de faptul ca avem hipoacuzie (sau surditate) de un anumit grad, care necesita tratament (fie medicamentos in cazul otitelor, fie chirurgical in cazul tumorilor – benigne sau maligne – cele care au desigur indicatie operatorie, fie prin protezare auditiva, sau o combinatie intre acestea)?

Cu alte cuvinte, in afara de durere, ce anume ne-ar putea indemna sa ne prezentam la medic si la cabinetul de audiologie – audioprotezare? In primul rand, asa cum sugereaza si titlul, una din cele mai intalnite “senzatii” in randul celor afectati este aceea de auditie inca prezenta, insa fara “descifrarea” cuvintelor (acestea suna “balmajit” – intrucat se “pierd” din semnalul sonor anumite sunete din vorbire, cele aflate in spectrul frecventelor la care exista pierderi).

Alte semne ar fi: incepem sa dam din ce in ce mai tare la televizor, radio si alte aparate (deranjand atat anturajul imediat, cat si vecinii), nu mai auzim de multe ori cand cineva incearca sa ne atraga atentia verbal (daca nu o face cu voce suficient de ridicata), nu mai auzim ticaitul ceasului (care ne era familiar) sau soneria de la usa sau telefon, si asa mai departe.

Odata cu instalarea pierderii de auz, incep sa apara si alte semne, precum oboseala (cauzata de efortul auditiv), pierderile de memorie (efortul de a auzi si intelege “consuma” din resursele utilizate in mod normal de creier pentru procesele de gandire, memorare si alte functii de asociatie; in plus, lipsa de stimulare corespunzatoare a ariilor auditive (din lobii temporali) duce la atrofierea de diferite grade a acestor arii, unde insa sunt localizati si centrii pentru procesele cognitive sus-mentionate (studii realizate in cadrul clinicii Johns Hopkins din Statele Unite in 2013, precum si in cadrul Institutului National al Imbatranirii in 2014).

S-a constatat faptul ca adultii varstnici (supusi unei baterii de teste cognitive pe o perioada de 6 ani succesiv) cu pierdere de auz inregistreaza un declin cognitiv cu 30 – 40 % mai accelerat fata de cei cu auz normal; de asemenea, nivelul de scadere a functiilor creierului s-a corelat direct cu gradul pierderii de auz (spun cercetatorii).

In medie, adultii varstnici cu hipoacuzie au dezvoltat o afectare semnificativa a abilitatilor cognitive cu 3.2 ani mai devreme fata de “confratii” lor cu auz normal. Astfel, specialistii ne recomanda sa nu ignoram aceasta problema, sub nicio forma.

Solutia

Vestea buna ?

Exista solutii pentru majoritatea problemelor de auz.

In cazul pierderilor asa-zis acute (otite), tratamentul medicamentos si/sau chirurgical poate transa problema.

Chiar si in aceasta categorie de patologii, exista din pacate cazuri in care vindecarea se produce incomplet, sau, chiar daca boala se trateaza cu succes, prezenta inflamatiei si a toxinelor bacteriene au produs deja “stricaciuni” (sechele) la nivelul urechii medii, interne si/sau al nervului auditiv.

In mod cert, orice pierdere auditiva permanenta, ireversibila, poate fi si trebuie solutionata cu ajutorul aparatelor auditive.

Mai mult sau mai putin costisitoare (in functie de performanta si tehnologia de fabricatie), adaptate corespunzator gradului de surditate (determinat in cea mai mare masura cu ajutorul audiogramei tonale si vocale), acestea pot compensa pierderea auditiva (cu atat mai satisfacator cu cat pacientul se prezinta la medic si respectiv la audiolog mai timpuriu – pana sa apara distorsiunile aferente mai ales pierderilor severe) si pot astfel oferi creierului stimularea de care are atat de multa nevoie (din toate motivele sus-mentionate).

Nu mai vorbim de faptul ca diferentele in calitatea vietii sunt remarcabile (lipsa unui auz satisfacator duce de cele mai multe ori la stress psihic, izolare sociala si depresie – acestea agravand la randul lor problema, intr-un cerc vicios). De asemenea, ele reprezinta singura solutie dovedita ca fiind eficienta in problema tinitus-ului – despre aceasta, intr-un alt articol).

Asadar, nu mai asteptati. Daca va regasiti in situatia de a nu mai auzi corespunzator (conform celor descrise mai sus), va asteptam pentru a gasi impreuna rezolvarea acesteia.

Autor dr.Delia Nedelcu, medic specialist Orl, audiolog

 

Pentru indrumare va invit cu drag sa ma contactati la 0722.631.336 

 

 

Bibliografie:

 

• https://www.centerforhearing.net/the-link-between-hearing-loss-and-cognitive-decline
• https://www.healthyhearing.com/report/52904-The-connection-between-hearing-loss-and-cognitive-decline
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3869227
• https://www.oticon.com/your-hearing/hearing-health/cognitive-decline
• http://www.berkeleywellness.com/healthy-mind/memory/article/hearing-loss-and-cognitive-decline
• Otorhinolaryngology, Head and Neck Surgery (edited by Matti Anniko, Manuel Bernal-Sprekelsen, Victor Bonkowsky, Patrick Bradley, Salvatore Iurato) – editura Springer, 2010